Ministerul Sănătății anunță că pacienții din Moldova care suferă de aritmii complexe pot beneficia în premieră de diagnostic şi tratament la un laborator din cadrul Institutului de Cardiologie. Laboratorul de Electrofiziologie oferă ajutor pacienților cu palpitații, sincope sau stop cardiac.
Laboratorul de Electrofiziologie Clinică din cadrul Departamentului Cardiologie de urgenţă a Institutului de Cardiologie este unic în Moldova. Investigațiile făcute în cadrul noului laborator permit identificarea rapidă a aritmiei, aplicarea curentului de radiofrecvență şi anihilarea focarului aritmic.
Primele tratamente au fost efectuate în cadrul unui proiect de colaborare dintre medicii moldoveni și cehi. Astfel, în aprilie și iulie curent, pentru prima dată în Moldova, au fost efectuate proceduri chirurgicale, cu eradicarea completă a disritmiei cardiace la 22 de pacienți cu aritmii severe. Tratamentul cu succes al tahicardiilor paroxistice a permis externarea pacienților chiar a doua zi după procedură.
Amintim că mai multe disritmii cardiace, inclusiv cele cu pericol nemijlocit asupra vieții pacientului, nu au o soluție deplină terapeutică și doar tratamentul chirurgical ar putea schimba radical atât starea clinică, cât și pronosticul de durată.
Crearea acestui laborator, dotat cu echipament performant, este unul dintre obiectivele Programului Național de prevenire și control al bolilor cardiovasculare pentru anii 2014-2020.
Felicia Nedzelschi, MedNews